Strategii de promovare afacere – a patra parte
Publicat pe ⋅ de către: admin
BRANDING- UL
Crearea unei afaceri implică şi o viziune asupra brandului ce va urma să fie promovat. Astfel, în crearea brandului care să reprezinte compania creată, trebuie să se ţină cont de faptul că prin particularităţile sale acesta trebuie să fie poziţionat cât mai bine în minţile clienţilor vizaţi. Acest lucru presupune atribuirea unor elemente de identificare specifice produsului sau serviciului care face obiectul comercial al companiei. Astfel de elemente de identificare sunt: numele, simbolul (o marca înregistrată, un logo, un element grafic), poate chiar şi o culoare (Aaker, 1991, p. 7).
Un brand puternic este determinat de cunoaşterea acestuia de către clienţi sau potenţiali clienţi şi asocierea acestuia cu un produs sau serviciu specific companiei ce reprezintă brandul. Când un brand este de succes, numele sau simbolul produsului/serviciului este identificat mintal, în subconştientul clienţilor, datorită calităţilor sale. Simpla rostire a produselor/serviciilor ce reprezintă brandul are un impact direct în mintea consumatorilor sau a potenţialilor consumatori, când sunt expuşi la un brand puternic