Turismul rural şi agroturismul în județul Gorj
Publicat pe ⋅ de către: admin
Structura reţelei de localităţi rurale se caracterizează în ansamblu printr-un amplu proces de transformare, păstrându-se însă specificul tradiţional, odată cu diversificarea funcţiilor economice, realizarea unui volum însemnat de investiţii în vederea valorificării potenţialului turistic şi al specificului zonei, precum şi în creşterea nivelului de trai şi a infrastructurii generale.
Majoritatea satelor judeţului sunt situate în zonele de contact dintre munţi şi depresiuni şi între depresiuni şi dealuri, precum şi în lungul văilor, satele formând o linie aproape continuă în zona submontană şi câteva aliniamente nord- sud în zona colinară.
În judeţul Gorj există 63 de comune ce grupează cele 396, sate la care se adaugă 17 sate în componenţa oraşelor.
Toate aceste elemente specifice judeţului au determinat un anumit mod de gândire în dezvoltarea reţelei de localităţi şi au impus acţiuni care să asigure concentrarea unor centre turistice care să favorizeze apariţia elementelor de infrastructură turistică şi dezvoltarea serviciilor turistice rurale.
Satele turistice etnografice şi folclorice fac parte din zona submontană din jumătatea vestică a judeţului, dar integrate în oferte clasificate se regăsesc sate precum Polovragi, Rasoviţa, Hobiţa.
Încadrarea satelor turistice în această categorie se bazează pe portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioară, muzica şi coregrafia populară, ce se impun ca şi caracteristici generale ale acestor localităţi. Aici pot fi oferite turiştilor servicii autentice neîntâlnite în alte categorii: mobilier, decor, echipamente în stil popular, meniuri specifice zonei servite în vase autentice ale zonei predominante fiind ceramica şi lemnul.
Satele turistice de creaţie artistică şi artizanală se regăsesc ca produs turistic rural în judeţul Gorj încă din anul 1974, când s-a realizat o primă inventariere a potenţialului turistic al zonelor rurale, prin includerea în această categorie a localităţii Tismana, ce se află încă în oferta judeţului alături de localităţile Novaci, Baia de Fier, Câlnic, Crasna, Polovragi, Bălceşti. Această caracteristică este evidenţiată în special în zona submontană din jumătatea vestică a județului.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm sa accesați următorul link..